Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile

Selectarea priorităţiilor de investiţii reunite în cadrul acestei axe prioritare are la bază pe provocările-cheie identificate la nivelul polilor de creştere şi a altor municipii reşedinţă de judeţ:

  • emisiile de gaze cu efect de seră şi calitatea aerului reprezintă probleme în toate marile municipii din România. Ponderea transportului public urban este în continuă scădere la nivelul oraşelor, concomitent cu creşterea intensivă a numărului de autovehicule personale cu efecte asupra emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterii congestiei traficului şi consumuri energetice mari.
  • lipsa unor intervenţii coordonate şi reducerea capacităţii investiţionale a autorităţilor locale a condus la apariţia unor terenuri abandonate, degradate sau neutilizate la nivelul oraşelor care se repercutează asupra calităţii vieţii populaţiei şi atragerii investiţiilor private.
  • disponibilitatea şi calitatea forţei de muncă sunt factori critici pentru dezvoltarea şi creşterea economică a oraşelor. Este necesară astfel asigurarea alinierii calificărilor educaţionale cu nevoile pieţei forţei de muncă şi oferirea de învăţare pe tot parcursul vieţii, precum şi facilitarea reîntoarcerii părinţilor pe piaţa activă a muncii prin sprijinirea calităţii şi accesului la serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară şi preşcolară.
  • incluziunea socială şi combaterea sărăciei, în special pentru populaţia de etnie roma, reprezintă provocări importante pentru oraşele mari. Prin urmare, sunt necesare măsuri pentru a răspunde nevoilor comunităţilor defavorizate şi pentru combaterea excluziunii, ca parte a unei strategii mai ample de dezvoltare urbană.

Sprijinul în această axă prioritară va fi condiţionat de existenţa unor strategii integrate de dezvoltare urbană elaborate la nivelul oraşului şi zonei funcţionale înconjurătoare, după caz.

Investiţiile propuse pentru finanţare în cadrul acestei axe prioritare nu acoperă diversele nevoi de dezoltare de la nivel local, fiind subsumate OT 4, 6, 9 şi 10. Cu toate acestea, se încurajează elaborarea unor strategii de dezvoltare urbană cu adevărat multidimensionale, care să integreze toate aspectele relevante de dezvoltare urbană, în funcţie de nevoile de dezvoltare identificate la nivel local. Aceasta se va realiza prin mecanismul de prioritizare a proiectelor incluse în strategiile integrate de dezvoltare urbană şi care vor fi finanţate cu prioritate în celelate axe prioritare ale POR, precum şi alte programe operaţionale.


Prioritatea de investiţii 4.1: Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană şi a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor

Obiectiv specificRezultate aşteptate
Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă

Principalul rezultat preoconizat prin implementarea unor astfel de măsuri îl reprezintă limitarea creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Contribuţia aşteptată la obiectivul de reducere a emisiilor de carbon, va fi asigurată, în primul rând, prin scăderea emisiilor de noxe provenite din transport, respectiv prin oferirea opţiunilor de transport alternativ si descurajarea utilizarii autoturismelor personale, oraşele devenind astfel spaţii mai bune de trăit pentru cetăţeni. Rezultatul pozitiv va fi amplificat de implementarea unor strategii durabile în domeniul transportului public urban şi de schimbarea comportamentului de transport pentru un număr relevant de cetăţeni din arealul urban, cu efecte imediate asupra limitării gradului de poluare cu CO2 datorat transportului rutier.

Pentru a răspunde provocărilor legate de Strategia Europa 2020, precum şi pentru a subsuma investiţiile în transportul public urban Obiectivului Tematic 4, la nivelul celor 7 poli de creştere din România sunt în curs de realizare planuri de mobilitate urbană durabilă pentru a limita emisiile gazelor cu efect de seră cauzate de transportul motorizat, planuri ce vor fi susţinute financiar prin mai multe tipuri de acţiuni. Investiţiile preconizate vor viza şi celelalte municipii reşedinţă de judeţ, cu excepţia municipiului Tulcea (va beneficia de finanţare în cadrul ITI Delta Dunării), care vor dispune atât de un plan de mobilitate urbană durabilă, cât şi de un contract de servicii publice, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport (în cazul în care doresc achiziţii sau modernizări ale materialului rulant/flotei de vehicule/EEV).

În absenţa unor măsuri relevante pentru limitarea emisiilor GES din transportul rutier estimările MMSC prognozează o creştere a acestora cu peste 28% în anul 2023 faţă de anul de referinţă 2012.

Investiţiile preconizate vor duce la realizarea unor sisteme de transport urban durabil prin atingerea următoarelor rezultate:

  • reducerea poluării aerului şi a poluării fonice, precum şi a consumului de energie;
  • asigurarea accesibilităţii la sistemul de transport public pentru toţi cetăţenii;
  • dezvoltarea infrastructurii destinate mijloacelor de transport non-motorizate;
  • creşterea atractivităţii şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a amenajării spaţiilor urbane.

Prioritatea de investiţii 4.2: Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării

Obiectiv specificRezultate aşteptate
Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile resedinta de judetPrincipalul rezultat preconizat îl constituie creşterea suprafeţelor verzi la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ din România, pe fondul reintegrării în circuitul urban al spaţiilor reziduale ale acestora

Perioada de depunere a proiectelor: 21 august 2017, ora 10,00 – 31 decembrie 2018, ora 10.00

Prioritatea de investiţii 4.3: Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică şi socială a comunităţilor defavorizate din regiunile urbane şi rurale

Obiectiv specificRezultate aşteptate
Îmbunătăţirea regenerarii fizice, economice şi sociale a comunităţilor marginalizate în municipiile reşedinţă de judeţ din RomâniaReducerea numărului populaţiei cuprinsă în zonelele marginalizate la nivelul municipiilor – reşedinţă de judeţ

Perioada de depunere a proiectelor: 21 august 2017, ora 10.00 – 31 decembrie 2018, ora 10.00

Prioritatea de investiţii 4.4: Investiţiile în educaţie, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare

Obiectiv specificRezultate aşteptate
Creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncăInvestiţiile planificate vor contribui la consolidarea rolului oraşelor ca motoare de creştere, prin abordarea deficienţele actuale în sistemul de învăţământ şi îmbunătăţirea disponibilităţii, calităţii şi relevanţei infrastructurii educaţionale şi al dotării. Rezultatele aşteptate vizează asigurarea accesului la educaţia timpurie în vederea asigurării unor rezultate educaţionale mai bune în paralel cu promovarea participării şi reintegrarea părinţilor pe piaţa muncii
Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale relevante pentru piaţa forţei de muncăAsigurarea unui acces mai bun la educaţie şi rezultate educaţionale pentru studenţi şi stagiari în formarea profesională, precum şi pentru activităţi de învăţare pe tot parcursul vieţii, corelat cu promovarea participării/ reintegrării pe piaţa forţei de muncă

Perioada de depunere a proiectelor: 21 august 2017, ora 10.00 – 31 decembrie 2018, ora 10.00

Prioritatea de investiţii 4.5: Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale relevante pentru piaţa forţei de muncă

Perioada de depunere a proiectelor: 21 august 2017, ora 10.00 – 31 decembrie 2018, ora 10.00